Înregistrare
Crează un cont și cumpără cu ușurință bilete online
Politica de confidențialitate
Secțiune valabilă atât pentru website cât și pentru aplicația "CFR Călători mersul trenurilor și bilete online"
Datele furnizate de către clienți sunt strict confidențiale. SNTFC CFR Călători se angajează în fața utilizatorilor/clienților săi să nu furnizeze aceste date unor terțe persoane neautorizate și să le utilizeze strict pentru desfășurarea relației de afaceri dintre client și SNTFC CFR Călători.
Conform cerințelor Regulamentului (UE) 679/2016 și ale legislației române în domeniu, SNTFC CFR Călători SA are obligația de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizați despre dumneavoastră.
Tipurile de informații colectate vor varia în funcție de activitate și scopul colectării acestora, respectiv:
· prin înregistrarea ca utilizator al serviciului "Cumpărare bilete CFR Online", informarea utilizatorilor/clienților privind situația contului lor de pe www.cfrcalatori.ro, confirmarea, evoluția și starea tranzacțiile online efectuate și întreaga corespondență legată de acestea, respectiv prin e-mail (datele necesare efectuării călătoriei/biletul) și prin SMS (ID bilet și sumă),
· emiterea facturii electronice pentru biletele CFR achiziționate online din contul utilizatorului care a cumpărat biletul, în baza introducerii de către acesta, pe proprie răspundere, a datelor obligatorii de facturare,
Prin oferirea acestor date vă dați consimțământul liber exprimat și în mod neechivoc ca toate datele dvs. cu caracter personal să fie stocate în baza noastră de date, utilizate și prelucrate nelimitat teritorial și/sau temporar de către SNTFC CFR Călători SA, afiliații și colaboratorii acestora pentru desfășurarea și/sau derularea de activități cum ar fi, dar fără a se limita la, activități comerciale, de dezvoltare, de cercetare de piață, de statistică, de urmărire și monitorizare a vânzărilor și comportamentul consumatorului (acest site folosește cookie-uri), cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Informațiile pe care ni le furnizați vor fi utilizate în scopul pentru care le-ați furnizat, pentru a administra, a sprijini și a evalua serviciile noastre și a preîntâmpina încălcarea securității, a legii și a termenilor noștri contractuali.
Datele dumneavoastră cu caracter personal colectate de SNTFC CFR Călători nu vor fi divulgate niciodată unei companii terțe care intenționează să le folosească în scopuri de marketing direct, dacă dumneavoastră nu v-ați dat în mod expres consimțământul în acest sens.
SNTFC CFR Călători SA poate furniza datele dumneavoastră cu caracter personal altor companii cu care se află în relații de parteneriat, dar numai în temeiul unui angajament de confidențialitate din partea acestora, prin care garantează că aceste date sunt păstrate în siguranță și că furnizarea acestor informații personale se face conform legislației în vigoare, după cum urmează: furnizori de servicii de curierat, servicii de marketing, servicii bancare/de plăți electronice (SNTFC CFR Călători SA nu are acces și nu stochează datele cardurilor sau ale conturilor bancare), furnizorii de servicii informatice care se ocupă de aplicațiile online de vânzare a legitimațiilor de călătorie, platforma pe care funcționează site-ul și de aplicația mobilă etc.,
Informațiile dumneavoastră cu caracter personal pot fi furnizate și către autoritățile și instituțiile publice abilitate (Parchet, Poliție, Instanțele judecătorești, etc.), în baza și în limitele prevederilor legale și ca urmare a unor cereri expres formulate .
SNTFC CFR Călători SA nu promovează transmiterea de mesaje electronice nesolicitate sau nelegate de serviciile oferite (SPAM).
SNTFC CFR Călători SA se obligă să aplice, în legătură cu datele personale ale utilizatorilor/clienților săi măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei rețele, precum și împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală. SNTFC CFR Călători SA ia toate măsurile necesare pentru a monitoriza și pentru a limita accesul angajaților săi direct la baza de date, conform reglementărilor legale în vigoare.
Prin citirea prezentelor termene și condiții ați luat la cunoștință faptul că vă sunt garantate drepturile prevăzute de lege, respectiv dreptul de informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, dreptul de a vă adresa justiției în caz de încălcare a drepturilor sale garantate de Regulamentul (UE) 679/2016 și ale legislației române în domeniu
Dacă aveți orice întrebare despre modul în care datele dumneavoastră sunt utilizate, sau dacă unele din datele dumneavoastră sunt incorecte, puteți înainta către SNTFC CFR Călători SA o cerere scrisă, datată și semnată la adresa Bd. Dinicu Golescu nr. 38, Etaj 4, Sector 1, București, Romania, Cod 010873 sau prin fax +4021319.03.39 sau pe e-mail către RelPublic.Calatori@cfrcalatori.ro. În cerere se va preciza dacă se dorește ca informațiile să fie comunicate la o anumită adresă (chiar și e-mail) sau printr-un serviciu de corespondență care să asigure predarea numai personal.
SNTFC CFR Călători SA va comunica măsurile adoptate/informațiile solicitate în termen de 30 zile de la data primirii cererii.
Mai mult decât atât, precizăm că orice încercare de a accesa, utiliza, modifica datele personale ale altui utilizator este strict interzisă, fiind pedepsită de lege contravențional sau penal, după caz.
SNTFC CFR Călători SA nu răspunde pentru defecțiuni sau funcționări eronate ale sistemelor informatice gestionate de o terță firmă de găzduire care pot periclita securitatea bazei de date care conține date cu caracter personal.
În cazul în care, ulterior înregistrării, doriți să ștergem informațiile personale pe care le-ați furnizat în cadrul aplicației "Cumpără bilete CFR online", această modificare se efectuează din profilul de utilizator (aflat pe bara albastră de sus în pagina de start) accesând secțiunea Contul meu și apoi sub-meniul Anonimizare cont.
Dacă alegeți această opțiune, datele dumneavoastră vor fi anonimizate și nu veți mai avea acces la datele și contul dumneavoastră.
Secțiune valabilă pentru aplicația mobilă "CFR Călători mersul trenurilor și bilete online"
SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI - CFR - CALATORI SA (prescurtată SNTFC CFR Calatori SA) oferă o nouă modalitate de a achiziționa bilete online cu ajutorul smartphone-ului. Este o versiune simplificată a site-ului web.
Puteți utiliza aplicația noastră complet anonim (fără vreun cont) pentru a obține informații despre mersul trenurilor.
Pentru achiziționa bilete online, avem nevoie de diverse date cu caracter personal de la dvs. si le vom folosi in modul descris mai sus. Pentru înregistrarea unui cont avem nevoie de numele complet, adresa de e-mail, numărul de telefon și o parolă (lista poate fi modificată). Puteți alege (și edita ulterior pe site-ul web) să acceptați primirea buletinului informativ pe adresa de email furnizată. Puteți alege (și ulterior editați pe site-ul web) să acceptați primirea de mesaje text despre bilet pe numărul de telefon furnizat. Pentru fiecare pasager al unui bilet online, este obligatoriu să introduceți numele complet și, în funcție de tipul pasagerului, dacă are o anumită facilitate, pot fi necesare: codul numeric personal, legitimația de student sau alte date.
Pentru vizualizarea stațiilor din apropierea dvs., trebuie să acceptați ca aplicația CFR Călători să aibă acces la locația dispozitivului dvs.. Locația este folosită exclusiv la momentul procesării, nefiind salvată ulterior.
Această aplicație este construită folosind tehnologia Xamarin, furnizată de Microsoft. Pentru a trimite notificări despre biletul dvs. (memento despre plecare și despre sosire), folosim câteva servicii de la terți, cum ar fi Microsoft Azure Notifications Hub, Google Play Services (Firebase, Dagger), Apple Push Notifications Service sau Huawei Mobile Services (Push Kit), în funcție de platformă.
Termenii și condițiile
Utilizând serviciul Cumpără bilete CFR Online NU mai este necesară prezentarea la ghișeele de vânzare din stații/agenții. Datele necesare efectuării călătoriei vor fi transmise pe email și vor fi accesibile oricând din contul de utilizator.
Atenție la declararea datelor de contact! Pe adresa de e-mail și numărul de telefon declarate în aplicație se vor transmite:
- pe adresa de e-mail: biletele cumpărate precum și întreaga corespondență legată de tranzacțiile online efectuate prin accesarea acestui serviciu; link-ul de regenerare al parolei (când s-a uitat parola).
- prin SMS pe telefon: date privind tranzacțiile efectuate (ID bilet și sumă).
Atragem atenția că înscrierea greșită a adresei de e-mail, conduce la imposibilitatea utilizării serviciului de achiziționare a biletelor CFR online, iar înregistrarea unui număr de telefon mobil incorect va face imposibilă avizarea prin SMS.
În cazul în care, ulterior înregistrării, se dorește schimbarea adresei de e-mail, a numărului de telefon sau adresă de corespondență, această modificare se efectuează din profilul de utilizator la secțiunea "Modifică datele contului". După modificarea datelor este necesar să se efectueze o reconectare.
Un utilizator al serviciului Cumpără bilete CFR Online este necesar să cunoască, să respecte și să fie de acord cu "Termeni și condiții" privind cumpărarea și utilizarea "legitimațiilor de călătorie emise online", după cum urmează:
1. Achiziționarea legitimațiilor de călătorie online ("bilete CFR online" și "abonamente CFR online"):
1.1 Legitimațiile de călătorie pot fi cumpărate online direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau prin aplicația descărcabilă pe telefon și se prezintă astfel:
a) Bilet CFR online - ca document pdf.electronic sau tipărit pe hârtie având cod QR;
b) Abonament CFR online asociat unui card de transport - încărcat digital pe cardul de transport având dovada plății sub formă de document pdf electronic;
c) Abonament CFR online asociat unui dispozitiv mobil (disponibil doar prin aplicația descărcabilă) - sub formă de cod QR dinamic;
1.2 Biletele CFR online pot fi achiziționate cu o anticipație maximă de până la 30 de zile (perioadă calculată începând inclusiv cu ziua curentă și care reprezintă perioada maximă de vânzare cu anticipație în trafic intern), dar nu mai târziu de plecarea trenului din stația de îmbarcare.
1.3 Abonamentele de călătorie CFR online pot fi achizitionate cu o anticipație maximă de până la 30 de zile (perioadă calculată începând inclusiv cu ziua curentă și care reprezintă perioada maximă de vânzare cu anticipație în trafic intern), având ca dată de începere a valabilității orice dată din perioada de vânzare cu anticipație.
1.4 CFR Călători își rezervă dreptul de a modifica termenele maxime de vânzare cu anticipație a legitimațiilor de călătorie (de 30 de zile) oricând dacă condițiile din exploatare impun acest fapt. Modificarea se poate face pentru toate trenurile de călători sau punctual numai pentru anumite trenuri, cu avizarea prealabilă a călătorilor. În cazuri fortuite, modificarea perioadei maxime de vânzare cu anticipație se poate face fără preaviz.
2. Descriere și tipuri de legitimații de călătorie online, identificarea în tren
2.1 Biletul CFR online este NOMINAL și NETRANSMISIBIL și permite efectuarea călătoriei numai de către persoanele declarate la emiterea biletului și numai la trenul/trenurile pentru care a fost solicitat biletul. Biletul CFR online poate fi emis pentru o singură persoană sau pentru un nr. maxim de persoane egal cu nr. maxim de locuri ce pot fi rezervate într-o tranzactie în vagonul clasă/ cabina de dormit sau cușetă precizat la pct. 9 Rezervarea locurilor din prezentele termene și condiții.
La emiterea biletului CFR online se vor declara numele și calitatea persoanelor care vor călători în tren.
În tren călătorii trebuie să prezinte legitimația de călătorie online și un document de identitate care să ateste apartenența biletului (CI, BI, pașaport, permis de conducere, sau certificat de naștere în copie sau original pentru persoanele cu vârsta sub 14 ani), sau documentul pe baza căruia se acordă facilitatea la transport în cazul beneficiarilor de facilități (ex. elev, student, etc.), precizat în prezentele termeni și condiții.
Biletul CFR online NU permite întreruperea călătoriei.
2.2 Abonamentul CFR online asociat unui card de transport este NOMINAL și NETRANSMISIBIL și permite efectuarea unui număr nelimitat de călătorii de către persoana pentru care a fost solicitat abonamentul, în perioada de valabilitate, pe relația, la clasa a 2-a și la rangul de tren pentru care acesta a fost emis inclusiv la rangul inferior acestuia.
Abonamentele CFR online asociate unui card de transport sunt abonamente cu plată integrală lunare care se pot emite fie prin aplicația online accesând site www.cfrcalatori.ro, fie accesând aplicația online descărcabilă pe telefon.
În tren călătorii trebuie să prezinte cardul de transport în original și un document de identitate care să ateste apartenența cardului (CI, BI, pașaport, permis de conducere).
În cazul pierderii/ furtului unui card de transport, acesta poate fi înlocuit cu alt card contra cost la casele de bilete, iar abonamentele CFR online asociate cardului respectiv, sunt transferate automat pe noul card de transport, dacă acestea sunt încă valabile la momentul respectiv.
În cazul în care există mai multe rute între stația de plecare și stația de sosire, se va selecta ruta pe care vor fi efectuate călătoriile.
2.3 Abonamentul CFR online asociat unui dispozitiv mobil este NOMINAL și NETRANSMISIBIL și
permite efectuarea unui nr. nelimitat de călătorii de către persoana pentru care a fost solicitat abonamentul, în perioada de valabilitate, pe relația, la clasa a 2-a și la rangul de tren pentru care acesta a fost emis, inclusiv la rangul inferior acestuia; se poate cumpăra doar prin aplicația descărcabilă și se poate emite atât cu plata integrală a tarifelor (abonament lunar), cât și cu reducere pentru elevi, studenți și studenți cu mentiuni speciale (abonament lunar).
În tren călătorii trebuie să prezinte codul QR dinamic al legitimației de călătorie afișat direct în aplicația descărcabilă, un document de identitate care să ateste apartenența abonamentului (CI, BI, pașaport, permis de conducere, permis de ședere sau certificat de naștere în copie sau original pentru persoanele cu vârsta sub 14 ani), și, în cazul beneficiarilor de facilități (ex. elev, student, etc.), documentul pe baza căruia se acordă facilitatea la transport, precizat în prezentele termeni și condiții.
Abonamentele achiziționate prin aplicația descărcabilă asociate unui dispozitiv mobil pot fi utilizate numai pe ruta, la rangul de tren pentru care acesta a fost emis, cât și la rangul inferior acestuia.
În cazul în care există mai multe rute între stația de plecare și stația de sosire, se va selecta ruta pe care vor fi efectuate călătoriile.
3. Biletele CFR online și abonamentele CFR online , indiferent de forma în care se prezintă se identifică prin ID unic ce conține datele de călătorie solicitate la cumpărarea biletului/abonamentului online și datele personalizate ale tipului de călător care a cumpărat biletul/abonamentul online.
4. În conformitate cu actele normative în vigoare la călătoria pe calea ferată, categoriile de călători pentru care se pot achiziționa legitimații de călătorie prin serviciul "Cumpără bilete CFR Online" se definesc astfel:
a) "adult" - se consideră orice persoană (indiferent de vârstă) care plătește tariful integral de transport sau cu reducerile acordate din tariful integral aferente diverselor oferte comerciale specifice pentru acest tip de client;
b) "copil" - se consideră copiii până cel mult la împlinirea vârstei de 10 ani, la data călătoriei, inclusiv cei până în 5 ani pentru care se solicită loc separat. Acești călători vor plăti tariful redus de "copil". Precizăm că dacă nu se cere loc separat, copiii de până la vârsta de 5 ani, beneficiază de gratuitate la călătoria cu trenul (deci nu este necesar să se achiziționeze bilet pentru aceștia și nici să fie declarați atunci când se cumpără bilet). În tren personalul cu atribuții de verificare și control, are dreptul să solicite să se facă dovada vârstei copiilor prin prezentarea unei copii a certificatului de naștere;
c) "adult cu card TrenPlus" - se consideră orice persoană indiferent de vârstă care posedă un card nominal Tren Plus, valabil la data achiziționării (cumpărării) biletului. Cardul TrenPlus se poate cumpăra numai de la casele de bilete din stații și agenții de voiaj CFR Călători și este valabil 1 an de zile. Pe baza Card TrenPlus se pot procura legitimații de călătorie cu reducere 25% din tariful de transport la trenuri de rang Regio și InterRegio, la clasa 1 și clasa a 2-a cu anticipație, în perioada de valabilitate a cardului, cel târziu la un tren ce are ora de plecare maxim ora 24.00 a ultimei zile de valabilitate a cardului; tariful tichetului de rezervare la trenurile cu regim de rezervare, diferențele tarifare pentru călătoria la tren intercity sau tariful suplimentului de pat la vagoanele de dormit sau cușetă se achită integral.
d) "adult cu card de transport" - se consideră orice persoană indiferent de vârstă care posedă un card de transport; cardul de transport este nominal, se emite la cererea scrisă a călătorilor la casele de bilete cu emitere electronică din stații și agenții de voiaj și reprezintă suportul fizic pentru asocierea abonamentelor CFR online, etc. Cardul de transport se cumpără de la orice casă de bilete și are o valabilitate de 5 ani.
e) "elev" - elevii, din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităților de învățământ preuniversitar din România. Elevii beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a. Pentru călătoria la clasa 1, vagon de dormit sau cușetă, elevii vor plăti integral diferențele tarifare, respectiv diferența de clasă și tariful de rezervare clasa 1/supliment de pat (la călătoria la vagon de clasa 1 sau la vagon de dormit) sau tariful suplimentului de pat la călătoria cu vagon cușetă, în funcție de tipul de legitimație de călătorie deținută și condițiile de călătorie solicitate.
Pentru a cumpăra bilete/ abonamente online, este necesar ca elevul să dețină un ID emis de CFR Călători (să aibă înregistrat și validat un profil pentru anul școlar în curs). Acesta se poate obține, anual, de la casele de bilete sau agențiile de voiaj, unde este necesară prezentarea în original (fizic) a carnetului / legitimației sau adeverinței de elev vizate de unitatea de învățământ de apartenență, care să conțină următoarele elemente: nume și prenume elev, CNP elev, viza pentru anul școlar în curs (semnătura și ștampila conducerii unității de învățământ). Adeverința trebuie să conțină în plus mențiunea că unitatea de învățământ de apartenență este acreditată/autorizată sau înscrisă în Registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum strain.
La verificarea legalității călătoriei în tren, elevii trebuie să prezinte biletul online ca document pdf.electronic sau tipărit pe hârtie având cod QR /abonamentul online în format digital disponibil prin aplicația descărcabilă - sub formă de cod QR dinamic și un act de identitate: carte de identitate, pașaport, permis de ședere, permis de conducere (în original) sau certificat de naștere pentru elevii sub 14 ani (în copie sau original). În locul documentului de identitate, se acceptă și carnetul/ legitimația de elev în original, vizat/ vizată pe anul școlar în curs, dacă acesta/aceasta conține CNP-ul și fotografia elevului. Orice altă situație va însemna lipsa unei legitimații de călătorie valide, aplicându-se tariful de taxare în tren pentru adulți.
f) "student" - studenții români/străini, în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România și din Academia Română. Studenții beneficiază de reducere 90% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a.
g)"student cu mențiuni speciale"- studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România și din Academia Română cu unul sau ambii părinți decedați, precum și studenții proveniți din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familie extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, beneficiază de 100% reducere la transportul feroviar intern (tarif transport și inclusiv tarif de rezervare loc la vagon clasă) la toate categoriile de trenuri (regio, interregio și intercity), clasa a 2-a.
Pentru călătoria la clasa 1, vagon de dormit sau cușetă, studenții/studenții cu mențiuni speciale vor plăti integral diferențele tarifare, respectiv diferența de clasă și tariful de rezervare clasa 1/supliment de pat (la călătoria la vagon de clasa 1 sau la vagon de dormit) sau tariful suplimentului de pat la călătoria cu vagon cușetă, în funcție de tipul de legitimație de călătorie deținută și condițiile de călătorie solicitate.
Pentru a cumpăra bilete/abonamente online, este necesar ca studentul/studentul cu mențiuni speciale să dețină un ID emis de CFR Călători . Acesta se poate obține prin completarea formularului online (necesită autentificarea în cont precum și confirmarea din partea unității de învățământ) sau direct de la casele de bilete sau agențiile de voiaj, unde este necesară prezentarea în original a legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport, vizată pe anul universitar în curs (pentru studenții cu mențiuni speciale este nevoie și de viza prin care se atestă gratuitatea, certificată prin semnatura și stampila unitații de învățământ).
La verificarea legalității călătoriei în tren, studenții trebuie să prezinte biletul online ca document pdf. electronic sau tipărit pe hârtie având cod QR /abonamentul online disponibil prin aplicația descărcabilă - sub formă de cod QR dinamic și legitimația de student în original (completată cu CNP sau serie și nr. pașaport pentru studenții străini), vizată pentru anul universitar în curs și pe care instituția de învățământ superior a atestat dreptul la gratuitate (în cazul studenților cu mențiuni speciale) prin înscrierea pe verso legitimației a mențiunii "Gratuitate" și a aplicat semnătura, respectiv ștampila instituției de învățământ superior. Orice altă situație va însemna lipsa unei legitimații de călătorie valide, aplicându-se tariful de taxare în tren pentru adulți.
5. Prin utilizarea serviciului "Cumpără bilete CFR Online" se pot achiziționa online:
5.1 Bilete CFR online
5.1.1 pentru o călătorie simplă sau dus-întors, pentru categoriile de călători: "adult", "copil", "adult cu card TrenPlus", "elev" și "student/student cu mențiuni speciale" definite la pct. 4 lit, a), b) c), e), f) și g).
5.1.2 pentru transportul bicicletelor nepliabile - Bilet bicicletă, dacă se solicită un număr de biciclete egal cu numărul călătorilor pentru care se dorește rezervare, la bilete călătorie simplă sau dus-întors, numai dacă trenurile respective oferă astfel de servicii, cu aplicarea tarifelor stabilite în funcție de zona km.
5.1.3 pentru transportul câinilor însoțiți de către persoanele cu vârsta de peste 18 ani - Bilet pentru câine, numai pentru cei prevăzuți cu botniță, ținuți în lesă pe podeaua vagonului, în compartimente, în vagoane la clasa a 2-a, fiind emis doar în legatură cu Bilete/Oferte standard sau cu Biletul Dus-Întors. Excepție făcând câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor.
5.1.4 la trenurile care circulă în trafic intern cu regim de rezervare (InterRegio - IR, InterCity - IC, Regio-Express - R-E, Regio - R) și la trenuri fără regim de rezervare a locului (R - Regio), numai pe rutele oferite de către aplicația de vânzare bilete CFR online pentru care butonul "Cumpără" este disponibil.
5.1.5 la clasele comerciale (tipuri de vagoane) la care CFR Călători oferă astfel de servicii;
5.1.6 pentru un număr maxim de călători pe tranzacție, în funcție de tipul de vagon, conform prevederilor de la pct. 9 de mai jos;
5.1.7 dacă se solicită la fiecare tren din ruta selectată, pentru toți călătorii din tranzacție, același tip de vagon (clasă comercială).
5.1.8 dacă se solicită loc separat pentru fiecare călător, la trenurile cu regim de rezervare (InterRegio - IR, InterCity - IC, Regio-Express - R-E, Regio - R), excepție la vagon de dormit și cușetă pentru copii de până în 10 ani.
5.1.9 la vagon de dormit și cușetă, pentru copii de până în 10 ani este permis ca:
- pentru 2 copii care ocupă împreună un singur pat se plătește tariful unui singur supliment de pat,
- dacă nu se cere pat separat pentru un copil nu se plătește suplimentul de pat (se admite un singur copil cu însoțitor de fiecare pat, inclusiv pentru copii sub 5 ani).
5.2 Abonamente CFR online
5.2.1 pentru categoriile de călători "adult", "adult cu card de transport", "elev", "student/student cu mențiuni speciale", definite la pct. 4., astfel:
a)abonamente CFR online cu plata integrală, cu nr. nelimitat de călătorii lunare pentru adulți;
b)abonamente CFR online lunare cu nr. nelimitat de călătorii gratuite pentru elevi (disponibile doar prin aplicația descărcabilă pe telefon);
c)abonamente CFR online lunare cu nr. nelimitat de călătorii cu reducere/gratuitate pentru studenți/studenți cu mențiui speciale (disponibile doar prin aplicația descărcabilă pe telefon);
5.2.2 pentru călătoria numai la clasa a 2-a, pe distanțe de până la maxim 300 km;
5.2.3 pentru ruta selectată la solicitarea călătoriei; în cazul în care există mai multe rute între stația de plecare și stația de sosire, se va selecta ruta pe care vor fi efectuate călătoriile.
5.2.4pentru rang de tren InterRegio sau Regio; în cazul unui abonament emis la rang superior, acesta este valabil și la călătoria cu tren de rang inferior. Abonamentele pentru trenurile din categoria InterRegio sunt valabile la clasa comercială pentru care au fost emise atât la călătoria cu tren IR (InterRegio) cât și pentru călătoria cu tren IC (Intercity).
5.2.5 pentru perioada de valabilitate selectată la solicitarea călătoriei;
5.2.6abonamentele CFR online emise la clasa a 2-a dau dreptul la călătoria la clasă superioară (clasa 1) la rangul de tren pentru care au fost emise, cu plata diferenței de clasă și a tarifului de rezervare conform prevederilor pct. 15.4 din prezentele "Termeni și condiții".
5.2.7abonamentele CFR online valabile la tren Regio dau dreptul la călătoria cu tren de rang superior (IR sau IC), cu respectarea prevederilor stipulate la pct. 15.4 din prezentele "Termeni și condiții", astfel:
5.2.7.1 la aceeași clasă pentru care au fost emise - cu plata diferențelor de rang (IR sau IC, după caz) și a tarifului de rezervare corespunzător;
5.2.7.2 la clasă superioară (de la clasa a 2-a la clasa 1) - cu plata diferenței de clasă, a diferenței de rang (IR sau IC, după caz) și a tarifului de rezervare corespunzător;
5.2.8 abonamentele CFR online nu permit călătoria pe o rută ocolitoare (pe o rută care se încadrează la o zona kilometrică tarifară mai mare decât pentru cea la care a fost achiziționat).
6. CFR Călători va aviza prin e-mail orice modificare care este legată de călătoria clienților care și-au achiziționat "bilete CFR online", dacă acestea sunt cunoscute (dispuse) cu mai mult de 24 de ore înainte de data și ora plecării primului tren din ruta (înainte de data și ora îmbarcării călătorului în primul tren din rută). Un utilizator/client înregistrat al serviciului Cumpără bilete CFR Online este obligat și rămâne direct răspunzător de verificarea email-urilor transmise, pentru a lua cunoștință de eventualele modificări apărute în desfășurarea călătoriei sale. CFR Călători nu își asumă nicio răspundere în cazul în care a avizat utilizatorul asupra modificărilor, dar acesta NU a luat cunoștință cu anticipație de aceste informații. Informațiile respective vor fi disponibile și prin personalul de tren.
7.CFR Călători își rezervă dreptul de a modifica oricând numărul trenurilor, al tipurilor de vagoane și al ofertelor tarifare puse la dispoziție pentru vânzarea online, fără o notificare prealabilă.
8.Selectarea tipului de călător cât și înregistrarea corectă a celorlalte date necesare călătoriei, respectiv:
- numele și prenumele călătorilor pentru tipul de călător: "adult" și "copil";
- tipul călătorilor din punct de vedere tarifar (adult, copil, adult cu card TrenPlus)
- ID-ul de validare pentru cumpărarea online a biletelor și CNP în cazul beneficiarilor de
gratuitate/reducere pentru "elev", "student" și "student cu mențiuni speciale"
- numărul cardului TrenPlus (ID card) și CNP în cazul posesorilor de card TrenPlus;
- seria și nr. cardului de transport și CNP călător;
- data călătoriei, trenul/trenurile din rută, clasa/ tip vagon;
- perioada de valabilitate în cazul abonamentelor CFR online;
- rangul trenului, în cazul abonamentelor CFR online,
se face pe propria răspundere a utilizatorului serviciului.
8.1 Înainte de accesarea butonului de "confirmare", se recomandă verificarea datelor selectate referitoare la:
- data călătoriei, trenul, relația, tip bilet/ofertă, număr și tip de călători, clasa/tip vagon- în cazul biletelor
CFR online.
- perioada de valabilitate, rangul de tren, relația, tip abonament - în cazul abonamentelor CFR online.
8.2 Imediat după achiziționarea biletului CFR online/ abonamentului CFR online (care se transmite în format electronic pe e-mail dar este disponibil și din contul de utilizator la secțiunea "Comenzi" clientul este obligat să verifice dacă datele înscrise pe acesta corespund cu datele solicitate.
În cazul emiterii unui bilet CFR online, dacă se constată că datele nu corespund, clientul poate solicita anularea biletului eronat (fără reținere de comision) în maxim o oră de la momentul achiziționării, dar nu mai târziu de o oră înainte de plecarea primului tren din rută. După expirarea acestui termen cererile se soluționează conform prevederilor de la pct.12.
În cazul emiterii unui abonament CFR online, dacă se constată că datele nu corespund, clientul poate solicita anularea abonamentului eronat (fără reținere de comision) în maxim o oră de la momentul achiziționării, dacă perioada de valabilitate a abonamentului nu este începută. După expirarea acestui termen cererile se soluționează conform prevederilor de la pct.12.
Atragem atenția că în situațiile în care în tren călătorii nu au bilet CFR online/ abonament CFR online valabil la trenul/ rangul de tren din data călătoriei sau nu se poate face dovada identității persoanei respective și/sau a calității declarate, respectiv de: copil, titular card TrenPlus, titular de card de transport, elev, student/student cu mențiuni speciale, aceștia vor fi considerați ca fiind fără legitimație de călătorie valabilă și vor fi obligați să plătească tariful majorat de taxare în tren.
9. Rezervarea locurilor
9.1La cumpărarea biletelor CFR online pentru trenurile cu regim de rezervare, rezervarea locurilor se face în limita locurilor disponibile din tren, fiind atribuite automat după reguli predefinite (ținând cont de tipul de vagon și de preferințele exprimate de majoritatea călătorilor) în concordanță cu selecțiile efectuate de client (clasă, solicitarea unui anumit număr de vagon dorit, nr. locuri, poziție pat în cazul rezervării la vagon cușetă). În perioada de vânzare cu anticipație, cel mai târziu cu 24 de ore înainte de plecarea trenului, la vagoanele clasă călătorii pot alege locurile rezervate prin selectarea nr. de vagon și a locurilor, din cele rămase disponibile la momentul cumpărării biletului. La călătoriile pe distanțe de până la 40 km inclusiv, rezervarea locului la vagoanele clasă (loc pe scaun - atât la clasa 1 cât și la clasa a 2-a) este opțională/facultativă, indiferent de rangul trenului.
9.2 În situații deosebite care necesită modificări operative în compunerea trenurilor din motive tehnice sau în alte situații neprevăzute, pot interveni modificări privind nr. locurilor din vagon și/ sau poziția (așezarea) acestora.
9.3 După îmbarcare, pentru clarificarea unor eventuale neconcordanțe sau pentru informații suplimentare referitoare la locurile rezervate, călătorii se vor adresa personalului de tren care deservește trenul respectiv.
9.4 Numărul maxim de locuri care se pot rezerva într-o singură tranzacție online, diferă în funcție de tipul de vagon, astfel:
• 12 locuri la vagoanele de clasă - loc pe scaun (clasa I-a, clasa a II-a)
• 6 locuri la vagoanele cușetă cu 6 paturi în cabină;
• 4 locuri la vagoanele cușetă cu 4 paturi în cabină;
• 2 locuri la vagoanele de dormit cu 2 paturi în cabină și la vagoanele de dormit în regim "Single"
(singur în cabină);
• 3 locuri la vagoanele de dormit cu 3 paturi în cabină.
9.5 Abonamentele CFR online se emit fără rezervarea locului. În cazul în care se dorește călătoria cu loc rezervat, călătorii pot solicita rezervarea locului conform prevederilor pct. 15.4 din prezentele "Termeni și condiții".
10. În cazul în care se dorește achiziționarea de bilete pentru grupuri mai mari, clientul poate opta fie să facă mai multe comenzi în cadrul serviciului Cumpără bilete CFR Online, fie să se adreseze direct la ghișeele de vânzare ale CFR Călători. În cazul în care biletele pentru grupuri mari sunt achiziționate prin mai multe comenzi online (mai multe tranzacții), la trenurile cu regim de rezervare (InterRegio - IR, InterCity - IC, Regio-Express - R-E, Regio - R), locurile pot fi rezervate în același vagon folosind opțiunea de a selecta locuri în vagonul dorit. În acest caz, la pasul 3 "Număr și tip călători" la "Opțiuni de călătorie" se selectează "Personalizate" și se declară în câmpul "Număr vagon dorit", numărul de vagon obținut la prima tranzacție, sau se selectează opțiunea "Alegeți locurile", în funcție de momentul cumpărării și locurile disponibile în aplicație la momentul cumpărării.
11. Modificarea datelor de călătorie (respectiv modificarea contractului de transport) este permisă numai la un "bilet CFR online" deja achiziționat și se face de către utilizatorul înregistrat, din profilul propriu prin accesarea secțiunii " Comenzi" (de pe bara albastră de sus în pagina de start), sub-meniul " Operații asupra unui bilet " - funcția Modifică biletul. Aceasta operație se poate efectua numai în următoarele condiții:
11.1 Solicitarea se face doar pentru un bilet aflat în starea Plătit , pentru trenuri care circulă în intervalul disponibil pentru cumpărarea unui "bilet CFR online" (respectiv pentru trenuri care au data de circulație cu până la 30 de zile anticipație), cel târziu până la plecarea trenului din stația de îmbarcare.
11.2 Modificarea se realizează pentru un bilet în ansamblul său, adică pentru toți călătorii de pe bilet și pentru toate trenurile care compun ruta respectivă. În cazul ofertei/ biletului dus-întors solicitarea de modificare se poate face numai pentru ambele călătorii (respectiv atât pentru călătoria de dus cât și pentru cea de înapoiere) înainte de ora de plecare a trenului de dus, iar cererea trebuie înregistrată cel târziu până la plecarea trenului din stația de îmbarcare.
11.3 Se poate solicita modificarea datei de călătorie, a trenului, a clasei/tipului de vagon și/sau a rutei în condițiile în care stațiile de plecare și destinație, numărul călătorilor, tipul (categoria) de călători precum și numele acestora de pe biletul inițial rămân neschimbate;
11.4 În cazul în care pentru noua călătorie se dorește rezervare la vagon de dormit (în cabină cu 3 paturi, 2 paturi sau în regim "single") și respectiv la vagon cușetă (în cabină cu 4 paturi sau 6 paturi), numărul de călători de pe biletul inițial trebuie să respecte (să se încadreze) în numărul maxim de călători prevăzuți pentru o singură tranzacție (specificați la punctul 9);
11.5 Solicitarea de modificare a unui bilet achiziționat se poate efectua o singură dată, iar clientul achită comisioanele aferente și eventualele diferențe tarifare. Noul "bilet CFR online" (emis ca urmare a unei solicitări de modificare date călătorie) NU mai permite alte modificări, respectiv biletele aflate în starea: În urma modificării, plătit nu mai permit o altă modificare.
11.6 La modificarea unui bilet se poate solicita adăugarea unui bilet câine pentru rezervări la clasa a 2-a precum și bilet/bilete de bicicletă (pentru toți călătorii de pe biletul inițial) în cazul în care există astfel de servicii disponibile la noul tren la care se dorește călătoria.
11.7 Modificarea în cazul biletelor online care sunt emise și pentru bicicletă, sau pentru câine se poate face cu reținerea unui comision suplimentar de 10% din valoarea biletului de bicicletă, respectiv a biletului de câine.
11.8 La modificarea unui bilet care are inclus și bilet de bicicletă sau bilet de câine, se poate renunța la acestea (respectiv la biletul de bicicletă sau la biletul de câine). În acest caz, dacă se dorește renunțarea la biletul de câine sau la biletul de bicicletă, dacă noul tren la care se dorește călătoria, nu are servicii disponibile pentru transportul bicicletelor, se restituie 90% din valoarea plătită pentru transportul bicicletei, respectiv din valoarea biletului de câine.
11.9 Modificarea biletelor online se efectuează numai cu plata diferențelor tarifare calculate conform reglementărilor în vigoare (diferențe de clasă/tip vagon, rută, tichetele de rezervare, etc).
11.10 ATENȚIE! Modificarea datelor de călătorie la un tren care are tarife reduse (mai mici - de rang inferior, clasă inferioară sau cu oferte comerciale specifice) se face FĂRĂ restituirea diferențelor tarifare și a tichetelor de rezervare la vagoanele clasă. În acest caz dacă se dorește recuperarea diferențelor tarifare cuvenite este necesar sa se renunțe la biletul inițial, prin restituire (conform prevederilor de la pct.12) și cumpărarea unui alt bilet în conformitate cu noile cerințe. Precizăm că în acest caz sumele ce revin clientului plătitor, ca urmare a renunțării la călătorie (calculate conform prevederilor de la pct.12) se returnează de regulă în 3-5 zile lucrătoare în funcție de politica băncii emitente a cardului (cu care s-a efectuat plata), termen care conform legislației bancare în vigoare se poate prelungi și la 30 de zile. Menționăm că sumele NU se returnează pe loc și nici nu pot fi utilizate pentru plata altor bilete.
11.11 În cazul în care se dorește modificarea biletului cu renunțarea la călătoria cu vagon de dormit /cușetă, valoarea suplimentelor de pat pentru locurile rezervate la vagoane de dormit sau cușetă se restituie cu reținerea comisioanelor prevăzute la pct. 12.
11.12 După efectuarea operației de modificare, biletul inițial nu mai este valabil, iar călătorul primește un nou bilet în format PDF pe adresa de e-mail declarată în cont, conform noilor cerințe, bilet disponibil și în contul de utilizator.
11.13 În situația în care s-a introdus eronat numele călătorilor, corectarea acestora este posibil a fi efectuată (realizată) numai dacă se solicită modificarea acestora cu cel puțin 24 ore înainte de plecarea primului tren din rută, prin transmiterea unei cereri de modificare a datelor introduse eronat, prin mail la adresa de poștă electronică: bileteonline@cfrcalatori.ro.
11.14 Biletele CFR online NU permit / nu dau dreptul la efectuarea următoarelor modificări:
- tipul de călător (adult, adult cu card TrenPlus, copil, elev, student etc.);
- genul selectat (în cazul modificărilor solicitate la vagon de dormit);
- numărul călătorilor;
- stațiile de plecare/sosire declarate pe biletul initial;
- întreruperea călătoriei;
- modificarea unui bilet care a mai fost o dată modificat (bilet emis ca urmare a unei solicitări anterioare
de modificare).
11.15 În cazul în care se doresc astfel de modificări (precizate la pct.11.14.) este necesar ca "biletele CFR online" respective (care nu corespund noilor cerințe) să fie restituite prin aplicație conform prevederilor de la punctul 12, urmând a se cumpăra alte "bilete CFR online", conform solicitărilor ulterioare.
11.16 În cazul rezervărilor la vagoanele de dormit/ cușetă, prezentarea călătorilor la vagonul/ locurile rezervate se poate face într-un interval de maxim 1 (una) oră de la plecarea trenului din stația de îmbarcare indicată pe legitimația de călătorie.
12.Renunțarea la călătorie din motive personale și restituirea tarifelor
12.1 Renunțarea la călătorie din motive personale și restituirea tarifelor pentru un "bilet CFR online" se poate face numai în baza unei cereri de restituire, completată doar din contul de utilizator, cu respectarea următoarelor condiții:
a)de regulă, cererea de restituire este necesar să fie completată direct în aplicație de către utilizatorul înregistrat din profilul propriu (prin utilizarea secțiunii "Comenzi", în cadrul aplicației online - pe bara albastră de sus în pagina de start, accesând "Operații asupra unui bilet" - funcția Renunțare la călătorie pentru un bilet aflat în una din stările: Plătit sau În urma modificării, plătit și va fi luată în considerare numai dacă se înregistrează până la plecarea trenului din stația de îmbarcare. După expirarea acestor termene, "biletele CFR online" NU se mai restituie. Excepție fac cazurile speciale prevăzute la pct. 12.2. și pct. 14.
b)în cazuri deosebite în care călătorul se prezintă la o stație cf și reclamă imposibilitatea înregistrării cererii de restituire on-line, cererea de restituire se poate completa și la ghișeele de vânzare din unitățile CFR Călători, dar aceasta va fi luată în considerare numai dacă se înregistrează până la plecarea trenului din stația de îmbarcare.
c)solicitarea se face pentru un bilet în ansamblul său, adică pentru toți călătorii de pe biletul respectiv și pentru toate trenurile care compun ruta respectivă (NU este permisă solicitarea de restituire numai pentru o parte din călătorii înscriși pe bilet sau doar pentru o parte din trenurile din rută);
d)în cazul biletelor dus-întors se poate solicita restituirea și parțial doar pentru călătoria de înapoiere, dar numai după efectuarea călătoriei de dus și în condițiile în care solicitarea este introdusă pentru călătoria de întors cel târziu până la plecarea trenului de întoarcere din stația de îmbarcare.
e)sumele aferente de restituit se calculează cu reținerea tarifului corespunzător de procesare, conform reglementărilor în vigoare accesibile pe site-ul oficial, la adresa https://www.cfrcalatori.ro/renuntarea-la-calatorie-restituiri/ dintre care amintim următoarele reguli principale:
- valoarea tichetelor de rezervare pentru locurile de la vagoanele clasă NU se restituie (valoarea tichetelor de rezervare pentru fiecare tren și loc rezervat din rută se scade din suma plătită);
- valoarea suplimentelor de pat pentru locurile rezervate la vagoane de dormit sau cușetă se restituie cu reținerea unui comision de 10% dacă cererea este efectuată cel mai târziu cu o zi înainte de data de plecare a trenului din prima stație de pe ruta trenului (îndrumare/formare) a acestuia sau de 50% dacă solicitarea se înregistrează în ziua de plecare a trenului, dar nu mai târziu de 1 oră înainte de plecarea trenului din prima stație de pe ruta trenului îndrumare/formare. După expirarea acestui termen tariful suplimentului de pat NU se mai restituie.
f) valoarea tarifelor de transport (fără rezervare) se restituie cu reținerea unui comision de 10%. În cazul biletelor dus-întors, dacă se solicită restituirea doar pentru călătoria de întoarcere, se va reține un comision de 20% din tariful de transport.
g) valoarea biletului de bicicletă și a biletului de câine se restituie cu reținerea unui comision de 10% din valoarea acestora.
h) sumele returnate se vor vira direct în contul asociat cardului cu care s-a efectuat plata (în nicio situație sumele aferente NU se restituie pe loc în numerar la ghișeele CFR Călători).
12.2 În cazuri deosebite în care nu se pot respecta termenele de înregistrare a unei solicitări de renunțare la călătorie din motive de boală, accident sau de reținere de către organele de poliție, cererile se transmit pe mail la adresa bileteonline@cfrcalatori.ro, în maxim 3 zile de la producerea incidentului care a condus la împiedicarea la transport. Atenție! Aceste cereri vor fi luate în considerare (pentru calcularea sumelor ce se cuvin a fi returnate, cu reținerea comisioanelor conform prevederilor de la pct.12.1 numai dacă sunt însoțite de acte oficiale (emise de instituții de stat sau sanitare abilitate) prin care se confirmă că la data călătoriei, persoana respectivă s-a aflat în imposibilitatea de a depune/înregistra cererea în termenele stabilite. Nu se acceptă rețete sau acte generale despre anumite boli cronice.
12.3 Renunțarea la călătorie din motive personale și restituirea tarifelor pentru un "abonament CFR online" se poate face numai în baza unei cereri de restituire, completată doar din contul de utilizator, cu respectarea următoarelor condiții:
a)cererea de restituire (totală sau parțială) a abonamentului CFR online este necesar să fie completată direct în aplicație de către utilizatorul înregistrat din profilul propriu de utilizator (prin utilizarea secțiunii "Comenzi", în cadrul aplicației online - pe bara albastră de sus în pagina de start, accesând " funcția Renunțare la călătorie pentru un abonament aflat în starea Plătit .
b)cererea de restituire totală a unui abonament CFR online va fi luată în considerare numai dacă se înregistrează înainte de data începerii valabilității. După data începerii valabilității abonamentului este posibilă doar restituirea parțială a acestuia.
c)în cazul nefuncționării aplicației online, solicitările de renunțare la călătorie a abonamentelor CFR online vor putea fi transmise prin e-mail la adresa bileteonline@cfrcalatori.ro.
d)sumele aferente de restituit se calculează cu reținerea tarifului corespunzător de procesare, conform reglementărilor în vigoare accesibile pe site-ul oficial, la adresa https://www.cfrcalatori.ro/renuntarea-la-calatorie-restituiri/ , dintre care amintim următoarele reguli principale:
- din suma achitată pentru abonamentul CFR online se reține tariful de procesare de 10% și valoarea zilelor utilizate, minim tariful corespunzător pentru o zi lucrătoare;
- sumele de restituit se vor vira direct în contul asociat cardului cu care s-a efectuat plata (în nicio situație sumele aferente NU se restituie pe loc în numerar la ghișeele CFR Călători).
e)abonamentele CFR online pentru care a fost înregistrată o cerere de restituire (totală sau parțială) vor fi inactivate din momentul introducerii cererii, acestea nemaifiind valabile la transport.
13. Modificarea datelor de călătorie din vina CF (întârzieri, anulări sau pierderea legăturii) sau în alte situații neprevăzute
13.1 În cazuri deosebite de întârzieri ale trenurilor, anulări sau pierderea legăturii în stația de plecare/ în parcurs cauzate de defectări ale materialului rulant sau din cauze neprevăzute (condiții meteo, calamități naturale, etc.), pentru continuarea călătoriei recomandăm călătorilor posesori de bilete CFR online să se adreseze personalului de la casele de bilete din stații și/ sau personalului de tren pentru modificarea datelor de călătorie/ validarea biletului CFR online la alt tren aflat în circulație, inclusiv pentru un tren care circulă înainte de trenul pentru care a fost emis biletul CFR online, fără plata altor tarife, și/ sau restituirea tarifelor de călătorie, după caz.
13.2 În situațiile prevăzute la pct. 13.1, modificarea datelor de călătorie la casele de bilete se face prin emiterea unui bilet de înlocuire a biletului CFR online doar din stația de plecare de pe biletul online (fie stația inițială, fie stația de legătură din parcurs) la solicitarea călătorului.
13.3 Dacă nu se mai dorește continuarea călătoriei, este necesară solicitarea călătorului de renunțare la călătorie fie online din profilul propriu de utilizator fie prin completarea la casele de bilete a unei cereri de restituire, sumele de restituit calculate conform reglementărilor în vigoare fiind returnate în contul de card din care a fost efectuată plata biletului CFR online. La restituirea tarifelor de călătorie se vor respecta condițiile și termenele precizate la pct. 14 de mai jos.
13.4 Atunci când trenul cu care se solicită continuarea călătoriei nu are aceleași servicii (cls I, WLA, BC) ca și trenul de pe biletul CFR online sau/și nu mai sunt locuri disponibile, iar călătorul este de acord să călătorească la o clasă inferioară, diferențele tarifare calculate conform reglementărilor în vigoare vor fi restituite automat, după efectuarea călătoriei, în contul de card din care a fost efectuată plata legitimației online inițială.
13.5 În cazul în care se solicită modificarea pentru un bilet dus-întors, la casa de bilete se va emite bilet de înlocuire doar pentru parcursul care are ca punct de plecare stația în care se află călătorul la momentul solicitării.
14. Restituirea din motive imputabile CFR Călători (în afara condițiilor standard)
14.1 Restituirea biletelor CFR online din motive imputabile CFR Călători (în afara condițiilor standard)
În cazuri deosebite, în care călătoria nu se poate efectua din motive imputabile direct sau indirect transportatorului CFR Călători, în vederea returnării totale sau parțiale a sumelor plătite, solicitarea se acceptă numai în următoarele situații cu respectarea condițiilor de mai jos:
a)Primul tren din rută are o întârziere estimată de 60 de minute sau mai mare și se renunța la efectuarea în totalitate a călătoriei;
b)Indiferent de întârzierea primului tren din rută, întârzierea acestuia conduce la pierderea trenului de legătură în condițiile în care există cumpărate bilete pentru ambele trenuri (care aparțin de CFR Călători) și călătorul renunță la efectuarea călătoriei în totalitate;
c)S-a pierdut legătura în parcurs și nu se solicită bilet de înlocuire (din stația respectivă) pentru continuarea călătoriei cu un alt tren;
d)Trenul acumulează o întârziere de peste 60 de minute (întârziere care nu a fost cunoscută la plecare) și călătorul renunță într-o stație din parcurs la continuarea călătoriei;
e)Trenul a fost anulat/ nu mai circulă pe o porțiune sau întreaga relație de circulație.
f)În cazul biletelor dus-întors la care se solicită renunțarea la călătoria de dus din motive imputabile direct sau indirect transportatorului CFR Călători, trebuie precizat dacă se păstrează sau se renunță la călătoria de înapoiere.
Cererile de restituire se iau în considerare dacă se înregistrează online sau la stație, funcție de caz, în anumite termene, după cum urmează:
- până cel târziu la ora reală de plecare a trenului din stația de îmbarcare - pentru situațiile prevăzute la lit.a), b) și f);
- până cel târziu la ora de plecare a următorului tren de legătură - pentru situațiile prevăzute la lit. c);
- până cel târziu la ora reală de plecare a trenului din stația din parcurs - pentru situațiile prevăzute la lit.d);
- până cel târziu la ora de plecare a următorului tren care poate asigura transportul pe relația înscrisă pe legitimația de călătorie - pentru situațiile prevăzute la lit e).
Ora reală de plecare a trenului dintr-o stație se consideră ora de plecare conform programării înscrisă pe
bilet la care se adaugă întârzierea.
14.2 Restituirea abonamentelor CFR online din motive imputabile CFR Călători (în afara condițiilor standard)
În cazuri deosebite, în care călătoriile pe baza abonamentelor CFR online nu pot fi efectuate pe o anumită perioadă din motive imputabile direct sau indirect transportatorului CFR Călători (calamități care conduc la imposibilitatea utilizării acestuia pe relația și la rangul de tren pentru care a fost emis pe una sau mai multe zile), restituirea tarifelor aferente acestei perioade este posibilă numai în baza unei cereri de restituire, transmisă la adresa de e-mail bileteonline@cfrcalatori.ro . Sumele aferente de restituit se calculează, conform reglementărilor în vigoare accesibile pe site-ul oficial, la adresa https://www.cfrcalatori.ro/renuntarea-la-calatorie-restituiri/.
Abonamentele CFR online pentru care a fost înregistrată o cerere de restituire (totală sau parțială) vor fi inactivate din momentul introducerii cererii, acestea nemaifiind valabile la transport.
14.3Precizăm că în conformitate cu prevederile legislației în vigoare (HG 527/2023) în România pentru serviciile naționale de transport, este derogată obligația acordării de despagubiri de către operatorii feroviari, în caz de întârzieri.
15. La călătoria cu trenul, clienții au la dispoziție mai multe oferte comerciale puse la dispoziție de CFR Călători și pot opta pentru una dintre acestea, în funcție de preferințele și cerințele specifice, beneficiind de diferite reduceri comerciale care de regulă NU se cumulează, după cum urmează:
15.1 Oferta "dus - întors
Oferta este valabilă pentru o călătorie dus - întors pe relații de călătorie la care se utilizează câte un singur tren atât la călătoria de dus cât și la călătoria de întors, pentru orice tren disponibil la vânzarea online, orice clasă/tip vagon și orice rută, conform selecțiilor făcute, separat pentru parcursul de dus și respectiv de întors, pentru care se cunosc datele de efectuare a călătoriilor atât la dus cât și la întors. Condiția este ca stația de sosire pentru călătoria de dus să fie identică cu stația de plecare pentru călătoria de înapoiere, iar stația de sosire pentru călătoria de întoarcere să fie identică cu stația de plecare pentru călătoria de dus.
La oferta "dus-întors" pentru "adult" se acordă o reducere de 10% din tariful de transport integral, la tren de orice rang, pentru fiecare tren în parte (trenul de dus și respectiv trenul selectat pentru călătoria de înapoiere). Tariful tichetului de rezervare loc la vagon clasă sau a suplimentului de pat la vagon de dormit sau cușetă, se achită integral.
Oferta "dus-întors" prin care se acordă reducerea de 10% din tariful de transport este disponibilă în perioada de vânzare cu anticipație, exclusiv ziua plecării trenului pentru efectuarea călătoriei de dus.
Biletul "dus-întors" la vânzarea online se poate emite și pentru călătorii din categoria "copil", "adult cu card TrenPlus", "elev" "student" și "student cu mențiuni speciale", dar în acest caz se acordă numai reducerea oferită de calitatea respectivă în baza actelor normative (corespunzătoare pentru: "copil", "elev" "student" și "student cu mențiuni speciale") sau a ofertei comerciale pentru card TrenPlus, după caz, fără nici o altă reducere suplimentară.
La oferta/biletul "dus-întors" este necesară stabilirea cu exactitate a datei, a trenului, a clasei / tipului de vagon cu care se dorește efectuarea călătoriei, atât de dus cât și de înapoiere. Călătorul poate solicita pentru călătoria de întoarcere orice dată din perioada de vânzare cu anticipație, începând cu aceeași zi a călătoriei de dus.
Reducerile acordate la oferta "dus-întors" NU se cumulează cu alte reduceri (de tip: anticipație, Card TrenPlus, etc.).
15.2 Card TrenPlus
În baza cardului nominal "TrenPlus" se pot cumpăra în perioada de valabilitate a acestuia, bilete CFR online în număr nelimitat, pe orice relație, la trenuri de rang Regio și InterRegio și la clasa 1 sau clasa 2-a, cu o reducere de 25% din valoarea tarifului de transport integral. Tariful de rezervare a locului clasă și tariful suplimentului de pat / cușetă se achită integral.
Reducerea acordată în baza acestei oferte NU se cumulează cu alte oferte comerciale (dus-întors, anticipație, reduceri procentuale acordate pe anumite relații, etc.) sau facilități stabilite în baza unor acte normative.
Cardul TrenPlus nu permite călătoria cu reducere la tren Intercity.
În situația în care la controlul în tren, pentru o legitimație de călătorie cu reducere procurată în baza unui card TrenPlus, nu se prezintă și cardul respectiv, călătorul este considerat ca fără legitimație de călătorie și va achita tariful legitimației de călătorie la tariful de taxare în tren, calculat pe relația de călătorie, la rangul și clasa utilizate.
Cardul TrenPlus poate fi procurat, contra cost, de orice călător, indiferent de vârstă, în baza unei cereri scrise (formular tipizat) în care să se menționeze data de începere a valabilității, numele posesorului, CNP, adresa și opțional alte date de contact (e-mail, etc.), numai de la casele de bilete ale stațiilor și agențiilor de voiaj CFR care au sistem electronic de emitere a legitimațiilor de călătorie.
Legitimațiile de călătorie achiziționate în baza cardului TrenPlus pot avea ca date de valabilitate, date numai în perioada de valabilitate a acestuia (inclusiv ultima zi de valabilitate a cardului).
15.3 Reduceri pentru cumpărarea cu anticipație a "biletelor CFR online"
La biletele pentru adult și cele pentru copii (până în 10 ani) se acorda reduceri din tariful integral de transport (tichetul de rezervare plătindu-se integral) în funcție de perioada de anticipație cu care sunt achiziționate legitimațiile de călătorie. Reducerile încep de la 5% la achiziționarea cu o anticipație de 6 zile și ajung până la 10% dacă achiziționarea se face cu o anticipație de peste 11 de zile. Reducerile de anticipație nu se aplică biletelor dus-întors sau la alte oferte comerciale. Reducerea se aplică numai la tariful de transport integral pentru călătoria simplă doar pe un sens. Perioada de anticipație pentru aplicarea acestei reduceri se calculează fără ziua în curs.
15.4. Reduceri acordate la cumpărarea "abonamentelor de călătorie CFR online"
15.4.1 Abonamentele de călătorie CFR online - sunt ofertele CFR Călători prin care se acordă reduceri la transport pe baza cărora pot fi efectuate un număr nelimitat de călătorii în perioada de valabilitate, conform condițiilor de emitere și utilizare din prezentele "Termeni și condiții" și reglementărilor în vigoare disponibile pe site www.cfrcalatori.ro.
15.4.2 Abonamentele de călătorie CFR online lunare, cu plata integrală a tarifelor aferente se pot achiziționa ON-LINE, din contul de utilizator, astfel:
- de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, pentru orice persoană care are procurat deja (de la casele de bilete) suportul tip "Card Transport" (prin asocierea abonamentului digital achiziționat online suportului de tip "Card Transport");
- prin aplicația descărcabilă pe telefon (denumită CFR Călători bilete online), fie prin asocierea abonamentului digital achiziționat online suportului de tip "Card Transport" (deja procurat de la casele de bilete) fie de pe dispozitivul mobil pe care se activează codul QR.
15.4.3 Pentru elevi și studenți/studenți cu mențiuni speciale, se emit în format digital abonamente lunare cu număr nelimitat de călătorii cu reducere sau gratuite, după caz, conform prevederilor legislației în vigoare, numai prin aplicația descărcabilă pe telefon prin asocierea abonamentului unui dispozitiv mobil pe care se activează codul QR, pentru elevii/ studenții/ studenții cu mențiuni speciale care și-au creat profilul de elev/ student/ studenți cu mențiuni speciale și au ID-ul aferent valabil pentru anul școlar/universitar în curs.
15.4.4 Abonamentele CFR online NU dau dreptul la călătoria pe o rută ocolitoare.
15.4.5 Abonamentele de calatorie CFR online valabile la tren InterRegio permit călătoria și la tren Regio.
15.4.6 Posesorii de abonamente CFR online asociate unui card de transport pentru călătoria la clasă superioară sau la tren de rang superior (ex. călătoria la tren Intercity sau InterRegio cu abonament valabil la tren Regio) sau pentru rezervarea locului la tren cu regim de rezervare își pot procura diferențele tarifare aferente și /sau tichetul de rezervare loc de la casele de bilete cu emitere electronică. La personalul de tren aceste diferențe se emit conform reglementărilor în vigoare accesibile pe site-ul oficial, www.cfrcalatori.ro (la tarif de casă sau la tarif de taxare în tren, după caz).
15.4.7Posesorii de abonamente CFR online asociate unui telefon mobil, pentru călătoria la clasă superioară sau la tren de rang superior (ex. călătoria la tren Intercity sau InterRegio cu abonament valabil la tren Regio) sau pentru rezervarea locului la tren cu regim de rezervare își pot procura diferențele tarifare aferente și /sau tichetul de rezervare loc la tarif de casă numai de la personalul de tren în limita locurilor disponibile, conform reglementărilor în vigoare accesibile pe site-ul oficial, www.cfrcalatori.ro
15.4.8 Abonamentele CFR online permit călătoria în condițiile pentru care acestea au fost emise, fără obligativitatea rezervării locului. În cazul în care se dorește rezervarea locului, călătorii pot solicita rezervarea locului astfel:
a)pentru abonamentele CFR online asociate unui card de transport, tichetul de rezervare a locului se poate solicita la casele de bilete cu emitere electronică sau în tren (în limita locurilor disponibile).
b) pentru abonamentele CFR online asociate unui telefon mobil tichetul de rezervare a locului se poate solicita doar în tren (în limita locurilor disponibile).
15.4.9 Abonamentele CFR online nu permit modificarea. În cazul în care se dorește modificarea datelor de călătorie ale unui abonament CFR online, acesta va fi restituit în condițiile precizate la pct. 12.2 și se va achiziționa un nou abonament pentru noile date de călătorie.
15.4.10 La abonamantele CFR online asociate unui telefon mobil, codul QR se poate genera / vizualiza numai in perioada de valabilitate a abonamentului respectiv. În cazuri deosebite (de furt /pierdere telefon) în care este necesar regenerarea codului QR pe un alt telefon, aceasta operație nu se poate efectua mai devreme de 90 de minute de la ultima vizualizare / generare a codului.
16. Ofertele comerciale specifice CFR Călători sunt puse la dispoziția clienților (călătorilor) numai în termenii și condițiile stabilite pentru comercializare.
CFR Călători își rezervă dreptul de a modifica condițiile de comercializare sau de a sista oricând aplicarea uneia sau mai multor oferte comerciale proprii.
17. În intervalul orar 02:00 - 02:30 (noaptea), serviciul este indisponibil (suspendat) datorită operațiilor de mentenanță ale sistemului.
18. Verificarea și configurarea browserul de Internet utilizat astfel încât mail-urile aferente aplicației "Cumpără bilete CFR Online", să nu fie trecute automat în "Spam" (datorită setărilor specifice ale aplicațiilor de navigare sau ale furnizorului de internet, etc), cade în sarcina utilizatorului.
19. Înainte de utilizarea serviciului Cumpără bilete CFR Online și ori de câte ori apar nelămuriri legate de modul de completare a câmpurilor, utilizatorul înregistrat are obligația de a citi cu atenție "manualul de utilizare" al serviciului din HELP. Sugestii și întrebări se pot adresa pe mail la bileteonline@cfrcalatori.ro.
20. CFR Călători nu își asumă nicio răspundere în cazul în care utilizatorul completează/ selectează eronat (din necunoaștere, neatenție, etc) câmpurile prin care solicită achiziționarea de bilete/ abonamente CFR online.
21. Călătorii care au bilete /abonamente CFR online sunt obligați să se informeze și să respecte în totalitate prevederile legale în vigoare referitoare la călătoria pe calea ferată (inclusiv cele legate de transportul bagajelor) ca orice călător obișnuit.
22. Pentru utilizatorii înregistrați aparținând "distribuitorilor autorizați", condițiile de utilizare ale serviciului sunt stipulate prin contractele specifice încheiate cu SNTFC CFR Călători SA.
23. Emiterea facturii electronice pentru "biletele CFR online"/ "abonamentele CFR online"
23.1 Emiterea facturii electronice pentru "biletele CFR online" se face din contul utilizatorului care a cumpărat biletul, prin utilizarea secțiunii "Comenzi", în cadrul aplicației online (pe bara albastră de sus în pagina de start), accesând "Operații asupra unei comenzi " - funcția Factură pentru un bilet aflat în starea Plătit, introducând pe proprie răspundere datele obligatorii de facturare , respectiv:
- pentru persoana fizică - Nume Prenume, Țara, Județ, Localitate, adresa și CNP-ul. Opțional se pot introduce și datele referitoare la: serie și număr act de identitate.
- pentru persoana juridică - Numele firmei, Țara, Județ, Localitate, adresa, CIF (cod de identificare fiscală). Opțional se pot introduce și datele referitoare la: nr. ord. registrul comerțului, cont bancar și nume bancă.
Factura se poate emite pentru tot biletul CFR online în ansamblul său (respectiv pentru toți călătorii menționați în cadrul tranzacției respective).
23.2 Emiterea facturii electronice pentru "abonamentele CFR online" se face din contul utilizatorului care a cumpărat abonamentul, prin utilizarea secțiunii "Comenzi", în cadrul aplicației online (pe bara albastră de sus în pagina de start), accesând "Operații asupra unei comenzi " - funcția Factură pentru un abonament aflat în starea Plătit, introducând pe proprie răspundere datele obligatorii de facturare, respectiv:
- pentru persoana fizică - Nume Prenume, Țara, Județ, Localitate, adresa și CNP-ul. Opțional se pot introduce și datele referitoare la: serie și număr act de identitate.
- pentru persoana juridică - Numele firmei, Țara, Județ, Localitate, adresa, CIF (cod de identificare fiscală). Opțional se pot introduce și datele referitoare la: nr. ord. registrul comerțului, cont bancar și nume bancă.
23.3 Factura se poate obține numai dacă completarea și validarea cererii cu datele de facturare din profilul propriu se încadrează în termenul legal, respectiv până cel târziu pe data de 15 a lunii următoare celei în care s-a achiziționat biletul/ abonamentul CFR online. După completarea datelor și validarea acestora, factura se generează și se transmite automat prin e-mail, dar poate fi tipărită sau salvată în format pdf și din contul de utilizator de la secțiunea "Comenzile mele".
23.4 Pentru biletele CFR online la care s-au modificat datele inițiale de călătorie și pentru care s-a solicitat factură pentru biletul inițial, precum și pentru biletele/ abonamentele CFR online la care s-a solicitat renunțarea la călătorie (pentru care nu există factură inițială), cererea emiterii facturii se face pe e-mail la adresa bileteonline@cfrcalatori.ro.
24. Emiterea electronică a facturii storno pentru "biletele CFR online"/ "abonamentele CFR online", pentru care a fost generată factura initială.
24.1 Emiterea electronică a facturii storno pentru "biletele CFR online" se face din contul utilizatorului NUMAI după efectuarea operației de renunțare la călătorie prin utilizarea secțiunii "Comenzi", în cadrul aplicației online (pe bara albastră de sus în pagina de start), accesând "Operații asupra unei comenzi " - funcția Factură storno pentru un bilet aflat în starea: "Anulată prin renunțare la călătorie" fără a se introduce date de facturare. Datele de facturare se preiau automat din factura initială generată din contul de utilizator.
24.2 Emiterea electronică a facturii storno pentru "abonamentele CFR online" se face din contul utilizatorului NUMAI după efectuarea operației de renunțare la călătorie prin utilizarea secțiunii "Comenzi", în cadrul aplicației online (pe bara albastră de sus în pagina de start), accesând "Operații asupra unei comenzi " - funcția Factură storno pentru un abonament aflat în starea: "Anulată prin renunțare la călătorie" fără a se introduce date de facturare. Datele de facturare se preiau automat din factura initială generată din contul de utilizator.
24.3 Factura storno se generează și se transmite automat prin e-mail, la adresa declarata la crearea contului de utilizator, dar poate fi tipărită sau salvată în format pdf și din contul de utilizator de la secțiunea "Comenzile mele", numai dacă a fost generată factura inițială.
24.4 Pentru sumele restituite în cazul diferențelor tarifare (diferență clasă, diferență rang), emiterea Facturii storno se solicită pe e-mail la adresa bileteonline@cfrcalatori.ro .
Atenție!Pentru renunțarea la călătorie din motive imputabile CFR Călători, cererea de restituire trebuie introdusă obligatoriu, selectând opțiunea "În afara condițiilor standard", în caz contrar valoarea facturii storno, care se generează automat, nu va reflecta valoarea reală a sumei de restituit.
25. Tranzacțiile bancare de tip e-Commerce (prin care se efectuează plata aferentă biletelor CFR online/ abonamentelor CFR online) sunt asigurate, conform legislației în vigoare, de furnizori acreditați în acest sens (ale căror sigle se regăsesc pe pagina de autentificare). Tipurile de carduri acceptate în prezent de partenerii noștri sunt: MAESTRO, MASTERCARD, VISA și VISA ELECTRON .
Termenii și condițiile prezente pot fi supuse modificărilor fără vreo notificare în prealabil.